Activități de voluntariat

Informațiile despre oportunitățile Corpului European de Solidaritate deschise pentru țările din Parteneriatul Estic şi Federația Rusă.

Voluntariatul e o activitate de solidaritate ce face parte din tipul de voluntariat neremunerat pentru o perioadă de până la 12 luni. Acesta asigură tinerii cu oportunități de a contribui prin lucrul zilnic al organizațiilor în activități de solidaritate și spre beneficiul final al comuntăților în care se desfășoară activitățile acestora. Ca mecanism principal pentru promovarea solidarității ca valoare, voluntariatul ajută să depășim provocările sociale, adresându-se la nevoile comunităţilor locale. La fel permite tinerilor să achiziționeze experințe utile, abilităţi și competențe pentru dezvoltarea lor personală, educațională, socială, civică şi profesională, îmbunătățind astfel capacitatea lor de angajare și cetățenia activă.

Voluntariatul poate avea loc într-o gamă largă de domenii, cum ar fi în domeniul protecției mediului, atenuarea schimbărilor climatirice și o mai bună incluziune socială. Aceasta nu include activitățile care fac parte din programele educaționale formale, sistemele de educație și formare profesională și activitățile de intervenție în situații de urgență, și nu trebuie să interfereze cu funcționarea pieței forței de muncă.

Activitățile susținute în cadrul voluntariatului trebuie să constituie o bogată experiență într-un context de învățare non-formală și informală, care îmbunătățește abilitățile și competențele tinerilor. Ele nu trebuie să înlocuiască stagii sau locuri de muncă și ar trebui să se bazeze pe un acord de voluntariat în scris.

Organizațiile de tineret și tinerii din Europa de Est și regiunea Caucazului pot participa în următoarele activități:

Voluntariatul Individual este o activitate de solidaritate neremunerată cu normă întreagă pe o durată de la 2 până la 12 luni. Acest tip de activitate de solidaritate oferă tinerilor oportunitatea de a contribui la activitatea zilnică a organizațiilor în domeniul de solidaritate, în beneficiul final al comunităților în care se desfășoară activitățile. În cazuri justificate în mod corespunzător, mai ales pentru a încuraja participarea tinerilor cu oportunități reduse, pot fi acceptate și puse în aplicare activități de voluntariat de la 2 săptămâni pân la 2 luni.

Echipe de Voluntariat sunt activități de solidaritate care permit echipelor de la 10 până la 40 de participanți provenind din cel puțin două țări diferite să facă voluntariat împreună pentru o perioadă de la 2 săptămâni până la 2 luni. Astfel de activități de solidaritate ar putea contribui în special la includerea tinerilor cu oportunități reduse în Corpul European de Solidaritate. Cel puțin un sfert dintre voluntari trebuie să vină din străinătate. În ciuda duratei lor mai scurte, aceste activități vor fi valoroase atât pentru indivizi, cât și pentru comunitățile care beneficiază de acest serviciu.

Organizațiile care doresc să participe la aceste oportunități ar trebui să primească o Etichetă de Calitate.

Pentru mai multe informații și detalii, consultați Ghidul Corpului European de Solidaritate.

back to top